A fost 2018 un an bun pentru Republica Moldova? Opiniile cetățenilor


Corupția, sărăcia, justiția inechitabilă și salarii mici. Prin aceste cuvinte, oamenii au descris anul 2018. Ei spun că Republica Moldova rămâne în continuare un stat capturat, iar poporul este cel care sărăcește an de an tot mai mult. Sunt și mulți optimiști care speră că anul viitor va fi unul mai bun. În 2019, toți vom susține un test crucial pentru viitorul țării noastre - alegerile parlamentare. 

Echipa Debates.md a decis ca împreună cu utilizatorii platformei să tragem linia anului 2018. Astfel, am provocat cetățenii să ne spună cum a fost pentru ei anul care deja s-a scurs. O nouă dezbatere a fost lansată în perioada 31 decembrie 2018 - 1 ianuarie 2019. Astfel, doar 26% au votat PRO, în timp ce 74% au apreciat negativ (CONTRA). Vedeți și opiniile cetățenilor care au fost expuse atât pe www.debates.md, cât și pe pagina de www.facebook.com

CONTRA: 

Viorelia Levitchi: Pentru cei ce au mai furat un an țărișoara noastră desigur că a fost un an bun, dar poporul vai de capul lui.

Andrei Covalenco: Nu, justiția a fost călcată în picioare și toate instituțiile statului capturate de un grup mafiot.

Mihail Rusu: Nimic bun pentru popor, doar pentru cei de la conducere. Poporul muncește pentru a supraviețui, cei de la putere fură fără să le pese de cei săraci.

PRO: 

Lidia Birsanu: Un an plin de realizări frumose cu noi reforme structurale și multe proiecte realizate. Succese și în anul viitor cu încă mai multe realizări.

Ion-Marian Vartu: A fost un an bun pentru că am celebrat 100 de ani de la Marea Unire. Basarabia este copilul rupt de la patria mamă - România. Suntem pe drumul cel bun. Noi în 2019 facem unirea!

Dorin L: Cel puțin în acest an nu s-a furat nici un miliard.