Candidatura lui Eugen Sturza: criticată de unii, dar apreciată de alții


Vicepreşedintele Partidului Popular European, Eugen Sturza este propunerea înaintată pentru funcţia de ministru al Apărării din Republica Moldova. Candidatura a fost propusă de liderul PD, Vlad Plahotniuc. Numele acestuia va fi prezentat preşedintelui ţării, Igor Dodon care se va expune. În cazul în care şeful statului va respinge candidatura lui Eugen Sturza, democraţi spun că o vor propune repetat şi nu schimbă persoana care ar trebui să ocupe fotoliul de şef al apărării. O decizie a Curţii Constituţionale stabileşte expres că şeful statului este obligat să numească în funcţia de ministru persoana înaintată repetat de prim-ministrul ţării.

 „Am înaintat pe domnul Eugen Sturza. Din punctul nostru de vedere corespunde tuturor rigorilor. Aceasta candidatură va fi propusă preşedintelui ţării”, a declarat prim-ministrul Republicii Moldova, Pavel Filip.

În schimb, şeful statului consideră că pretendentul la funcţia de ministru al Apărării este un reformator de birou cu o experienaţă dubioasă în guvernele Leancă şi Filat. Igor Dodon dă asigurări că nu va semna decretul de numire în funcţie întrucât candidatul este nepotrivit.

La cârma ministerului Apărării nu este nimeni încă din luna decembrie a anului 2016. Funcţia este vacantă după ce președintele Igor Dodon a semnat, la solicitarea liderului Partidului Liberal, decretul de demitere a lui Anatol Şalaru.

Oamenii au păreri împărţite despre competenţa vicepreşedintelui PPEM, Eugen Sturza pentru a exercita funcţia de ministru al Apării.

Gabriela Onofriciuc: Îl cunosc personal şi are nişte calităţi manageriale de apreciat! Lucrez în echipa cu el de mai bine de 2 ani.

Evghenii Sidorenco: În primul rând, e o simplă mulţumire lui Leancă pentru toate care le-a făcut până acum pentru guvernare. Că e bună sau rea candidatura, nu contează. Cum a fost aşa şi va rămâne.

Dumitru Jomir: Ministerul Apărării are nevoie de energia și cunoștințele lui Sturza. Pro

Lucia Seremet: Este grav! Nici în primul caz, nici în al doilea nu a fost ales după capacităţi şi experienţă or concurs! Candidatul nu trebuie să fie afiliat politic.