”Limba română”, la loc de cinste în Constituţia Republicii Moldova


Termenul „limba română” ar putea fi introdus în Constituţia Republicii Moldova. Astfel, limba oficială a statului nu va mai fi limba moldovenească, ci limba română. În acest sens este necesară modificarea articolului 13, aliniatul 1 din Constituția Republicii Moldova. 34 de deputaţi au semnat inițiativa legislativă, document care a și fost expediat Înaltei Curţi.

Deja se lucrează la elaborarea proiectului de lege privind modificarea Constituţiei. Iniţiativa este susţinută de deputaţii PLDM, PPEM, PL şi câţiva parlamentari din PD.

„Denumirea limbii, cu părere de rău, a servit întotdeuna un instrument politic pentru toți nătărăii din politica moldovenească care mizează pe un electorat puțin știutor de carte... Din fericire, azi nu găsești o instituție educațională pe teritoriul Republicii Moldova în care copiii să nu cunoască denumirea corectă a limbii, doar unii politicieni de pe Bâc insistă în prostia lor proverbială. Mă încearcă un sentiment de rușine pentru minciuna lor ambalată în teorii sterile. De aceea cred că am să le recit o poezie în loc de „a demonstra” un adevăr axiomatic”, este de părere deputatul PLDM, Maria Ciobanu.

În cadrul unei dezbateri organizate pe Debates.md, participanții au avut părere împărţite despre iniţiativa de introducere a sintagmei de ”limba română” în Constituția Republicii Moldova.

Carolina Beleaev: Vorbesc și iubesc limba română! Cei care au puțină carte și studii la istorie, cunosc ce presupune moldoveneasca și ce presupune româna! Învață și vei fi informat, deci, înarmat!

Ирина Лукьянов: A fost şi va rămâne limba moldovenească, popor moldovenesc şi valori moldoveneşti. Nu mai răbdăm încă o ocupaţie românească!

Veaceslav Arapan: Pro și doar PRO, limba română a fost vorbită de bunei, părinții și va fi pentru nepoții noștri.

Ion Cretu: Moldova ca stat există din secolul 13, România din 1869.....

Alexandru Pelin: Limba română a fost, este şi va fi întotdeauna unica limbă adevarată al acestui zis stat rupt din patria-mamă, România.