71% din utilizatorii debates.md consideră că acordul de Asociere cu Uniunea Europeană nu trebuie anulat


Socialiștii din R. Moldova au adoptat în cadrul congresului PSRM o rezoluție prin care se pronunţă categoric împotriva prezenţei NATO pe teritoriul țării, propun denunțarea Acordului de Asociere cu UE și cer interzicerea ideologiei unionismului.

In textul rezolutiei se mai spune: ”PSRM este adeptul aderării Moldovei la Uniunea Economică Euroasiatică şi denunţarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. PSRM consideră că doar în componenţa UEEA este posibilă revenirea integrală a produselor moldoveneşti pe piaţa euroasiatică, pot fi încheiate acorduri privind preţurile la gaze pe termen lung pentru Moldova şi pot fi obţinute garanţii pentru aflarea migranţilor muncitori moldoveni pe teritoriul Rusiei şi altor ţări UEEA. Doar în cadrul UEEA este posibilă restabilirea legăturilor economice, relansarea industriei Moldovei şi crearea a zeci de mii de locuri de muncă bine plătite pe teritoriul ţării noastre.”

71% din utilizatorii debates.md consideră că acorduld e Asociere cu Uniunea Europeană nu trebuie anulat. Aceasta opinia a fost exprimata in cadrul ulrimei dezbateri la care au particpat 789 persoane.

Acordul de asociere cu Uniunea Europeana a fost semnat la 27 iunie 2014, la Bruxelles. La ceremonia de semnare au fost prezenti Prim-ministrul Republicii Moldova, Iurie Leancă, Prim-ministrul Georgiei Irakli Garibașvili, Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, președintele Consiliului European, Herman van Rompuy, președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso și șefa politicii externe europene, Catherine Ashton.